Povestea Vânătorului

Ia, voinicule, o buturugă ș-așază-ți ciolanele ostenite, că mult drum ai străbătut și numai bine de-ai ajuns. Și cât te-ai odihni, ascultă ce șuieră colo-n Dealul Copoului de pățaniile celui ce-a făcut casă și ospătărie printre arborii istoviți de vreme, de-al nostru Vânător. Și cum zic baladele din bătrâni, tot vânător ar fi fost și cel ce-a dat nume Copoului. Vodă Vasile Lupu însuși și-ar fi pierdut copoiul de vânătoare prin părțile astea ale ținutului Ieșilor și-n amintirea lui a dat hrisov să se numească dealul așa, și nu altfel!
Da să-ncep a-ți vorbi de-al nostru Vânător, șchiopul cu chef de viață din dealul Copou, care te-ncântă cu povești românești și bucate pe măsură, gazda falnică pentru toți călătorii din miezul Copoului. Pătru Vânătorul e oacheș și iubește viața și plăcerile ei, că în fața finalului toți suntem egali și el știe asta.
Pătru are tot ce îi trebuie la el, te ademenește cu mirosuri mai familiare ca familia ta și îți descântă simțurile cu mâncare autentică din belșug, căci nimic bun pe lumea asta nu iese din calicie. O viață are omul și-o gaură-n buget.
Pătru te invită cu orice ocazie la un pahar de vorbă și la masă plină cu bucate, că una-i mâncarea și alta-i hrana sufletului.

În dealul Copoului printre vechii arbori din ținutul Ieșilor

Restaurant

Terasă

Delivery

Hai să stăm la un pahar de vorbă!

"*" indicates required fields