Ia, om bun, o buturuga si-ti aseaza ciolanele cele ostenite, iar cat a fi sa nu adormi, asculta povestea celui ce si-a zidit casa si ospatarie colo-n Dealul Copoului, intre vechii arbori ce candva serveau de adapost multor dihanii care-au sfarsit in ceaunele celui Vanator de care vreau a-ti vorbi! Se zice ca tot vanator ar fi fost si cel ce-au dat nume Copoului, caci, zic baladele din batrani, voda Vasile Lupu insusi si-ar fi pierdut copoiul de vanatoare prin partile acelea ale tinutului Iesilor si-n amintirea alui sau tovaras a dat hrisov sa se numeasca dealul asa, si nu altfel!

Dar sa ne-ntoarcem la cel ce-a fost zidarul celei Case ce pre multi si astazi ospateaza, caci acela mare ipochimen a fost la vremea lui! Pe vremea lui, inca mai salasluiau prin Copou cerbi de cei cu coarne ramuroase, mistreti cu coltii cat hamgerele cele haiducesti si paseri cu piept carnos si aripi zdravene, de una ar fi saturat nu mai putin de trei oameni! Ei, in acele timpuri neguroase, traia un oarecare Patru, ce fusese arcas iscusit in oastea domneasca, dar iata ca fusese lasat la vatra, din pricina unei adanci rani ce-i fusese facuta la piciorul stang de-un ienicer prin oarece batalie azi uitata. Dar sa stea Patrul nostru potolit, la casa lui? Degetele tare-i tremurau sa mai curme ceva viata, iar daca de om nu se cuvenea, macar dintre lighioanele cele salbatice sa mai culeaga pentru ospete. Caci ce nu stie multa lume e ca Patru multi tovarasi de pahar si de petrecut avea, ca slobod la gura si mai mereu vesel cum era pe multi desfata cu dulcea-i purtare! Iata, dar, ca de cum s-a auzit ca s-au apucat vechiul arcas de vanatoare, multi au prins a-i da tarcoale lui Patru Vanatorul, ca sa-i asculte povestile, sa-i bea vinul si sa-i mance bucatele pe care parca din dar de la Dumnezeu le gatea caci tare bune mai erau!

Lesne-i, dara, de-nteles de ce dintr-o casuta din lemn s-a zidit atata conacul, de-ai zice ca-i boieresc, dar si de ce prin dealul Copoului nici urma de cerb, mistret sau pasare salbatica nu mai gasesti, ci numai urmasi de-ai zavozilor de vanatoare cei numerosi ai lui Patru!